sâmbătă

Coerenţă

     Oricine poate alcătui un text pentru a realiza o postare pe blogul lui, dar NU oricine deţine şi arta de a face postări coerente, atractive şi vizibile, fiindcă vedeţi dumneavoastră, două rânduri şi o poză nu înseamnă întotdeauna că avem o postare. Trebuie să şti să foloseşti "cuvinte ancoră", care vor reuşi să-ţi agaţe cititori noi blogului tău, trebuie să şti să alegi poza potrivită pentru ca postarea să fie armonioasă, trebuie să şti la nivel elementar gramatică, ca să nu râdă tot online-ul de tine, trebuie să ai cât de cât habar de subiect să nu pici în penibil şi mai ales trebuie să ai disponibilitate, pentru ca textul pe care l-ai creat să aibă o oarecare coerenţă. 
Coerenţa este precum mecanismul unui ceas, un angrenaj de condiţii  etice şi elementare, care fac din tine un blogger respectat şi apreciat, pe care cititorii tăi se pot baza oricând, atunci când este vorba de subiectul cu care ai devenit faimos în întreg mediul online şi nu numai. Chiar dacă fizic eşti un bâlbâit, bloggingul îţi va oferi oportunitatea de a fi coerent şi cursiv, indiferent de graniţile şi barierele pe care le întâmpini atunci când vorbeşti.Fiindcă poţi avea o voce radiofonică ce impune respect, dar dacă nu ai coerenţă degeaba încerci să te impui într-un anumit domeniu.
Aşa cum spunea cineva, o vorbire şi/sau scriere coerentă este "ca un câmp cu flori lângă o apă  cristalină", adică este o adevărată încântare pentru cei aflaţi în jurul tău. Coerenţa nu este o moştenire genetică, ci ţine de nivelul de educaţie din fiecare dintre noi, aşa că vă doresc tuturor să fiţi cât se poate de coerenţi !!!



Niciun comentariu: