Guestpost Interviu Adina Banea

Creață natural, blonduță, cu zâmbet permanent pe undeva ivit de printr-un colț de chip ce-și poartă-n vânt un aer de copil răzvrătit și îndărătnic, tonică, în forfotă de gânduri ce parcă le auzi cum freamătă și șușotesc neliniști și iubire, ori grijă maternă, pierdută în idei preocupate cu inspirații de moment, entuziastă și calină.

Despre Adina Banea povestesc, despre paharul ei cu vin alb, plin ochi cu gheață, despre Adina, care înșiruie grăbit ba vers de dragoste, ba teorii mai complicate despre viață și inerentele probleme ce i se mai ivesc pe-acolo..; care ba revarsă șuvoi de rânduri ce scurg lacrimi și o tristețe de zici că i-a venit sfârșitul pământului, ba o surprinzi peste-o oră cu vara toată prinsă-n zâmbet, cu soarele șoptit în rimă,  ce-i vine în tandem cu jurăminte eterne și dragoste nemuritoare.. Adina..!!

Foarte mulţi dintre noi plonjăm în relaţii, majoritatea însă, ne aruncăm apoi cu ochii strânşi înainte într-un partnership unde nu suntem tocmai mulţumiţi, cu totul şi pe deplin, în genere. Sau unde am fost cât de cât în regulă, dar nu mai suntem la un moment dat. Totodată, nu toţi reacţionăm întotdeauna ofensiv, prin respingerea partenerului. De frică, oare?!? Probabil de teamă că mai bine de atât nu putem reuşi oricum!? Sau tu ce zici?!?

– Zic doar că nu cred în probabilitatea întâmplătorului , nici în temeri importante apărute din neant la mine-n casă, ci spun mai degrabă că alegerile ne aparţin în totalitate, absolut orice situaţie relaţională, de cuplu ori numa’ de prietenie/ circumstanţială fiind ea ori longevivă, îţi reprezintă alegerea proprie, optimă momentului.

Astăzi simţi că ţi-e perfect.
Astăzi simţi că ai plonjat lângă persoana potrivită, compatibilă, ideală pentru tine.
Mâine, însă?!? Altă zi, altă optică. Nu aşa se-ntâmplă firescul?!?

Dacă mâine m-am emancipat spiritual, dacă mâine evoluez un pic şi emoţional, dacă poimâine mă hotărăsc că am crescut şi m-am maturizat peste firescul de ieri cel pe care-l credeam maxim de ce pot fi eu capabilă..!..dacă tu în aceste situaţii mai apoi, nu mai cadrezi cu mine în pereche, căci din păcate se-ntâmplă şi rupturi, dacă simt eu toate astea şi mă tot frichinesc în schimbari posibile, pe care le-aş cam face eu cu mine, în speţă posibil și cu noi, păi atunci categoric înseamnă că am fost juraţi cu legămănt pe termen limitat, pentru un etern vremelnic şi nu veşnic, rezultă că am avut o poveste frumoasă de dragoste, care nu ne mai trăiește însă și în prezent.

înseamnă totodată că am plonjat într-o relaţie potrivită clipei,dar nepotrivită destinului pe care continui să-l tot scriu, adăugând capitole tumultoase, îndrăgosteli noi, relaţie adultă care să ştie ce-şi doreşte, fără bâjbâit și fără gânduri importante, cufundate în îndoieli și incertitudini.

Care consideri că ar fi cele mai periculoase prejudecăţi, în care ne-am adâncit, lăsându-ne îndoctrinaţi, şi cum crezi că ne putem debarasa de ele, odată respectate, ba chiar uneori și sedimentate?

– Din fericire, eu n-am prejudecăţi. Nu judec oameni, totodată, fireşte, că nici pe mine nu mă judec defel. În altă ordine de idei, dacă aş răspunde mot a mot, orice fel de prejudecată este nocivă, din punctul meu de vedere.
Creează frustrări, remuşcări, nu te lasă să-ţi creşti o personalitate mişto, cu dominantă de liber arbitru. Prejudecăţile încurcă vieţi, construiesc un sine cu probleme de cele mai multe ori, cu neîncrederi în simţuri proprii, în dorinţe, în principii personale, pe care nu ţi le însuşeşti din cauza cutumelor ce spun tot pe dos decât ai vrea tu să le spui.

În aceeaşi ordine de idei, nu cred că te poţi scutura de prejudecăţi, odată ce le-ai respectat cândva şi odată ce trăiesc prin tine sedimentate, eu cred că le-ai câștigat pe viaţă.

Pe de altă parte, am senzaţia că nu poţi s-aduni obiceiuri, nici să cari în spate prejudecăţi ce nu ţi se potrivesc, dacă-ţi sunt parte genetică cumva, te reprezintă oareșcum, atunci nu le vei simţi cum că te-ar compromite , mă gândesc.

Nu te frustrează, nu-ţi sunt nici periculoase..! Acuma, nu ştiu ce să zic, căci..hmm!!..din perspectiva asta privind lucrurile, mă dezic un pic de ceea ce spuneam iniţial, cum că n-aş avea niciuna, fiind eu un spirit liber,flușturatic, cu certitudine.

Pfff..!!Uite, vezi?!? Asta-s eu..! Argumente pro, în devălmășie și- argumente contra, gânduri desfăşurate în imagini ce aproape că prind viaţă azi,entuziaste, mâine le simți cum zvâcnesc tristeți şi…tot aşa mai departe!

Consideri conştientizarea noului statut dobândit în urma căsătoriei drept un factor ce influenţează atitudinile şi comportamentele în cuplu, eventual prin inducerea unei percepţii diferite sau chiar distorsionate asupra drepturilor sau îndatoririlor noastre în cuplu?

– Nicidecum! Statutul îl schimbi, într-adevăr în acte,cănd te căsătorești, dar nu şi în relaţia de cuplu, nu în relaţia cu partenerul.

Îţi conferă un soi de recunoaştere, hai să-i spunem!!..în faţa celorlalţi, câştigi probabil un pic de stimă de sine cu plus de încredere în tine totodată.

..însă verighetă nu schimbă oameni, nu îi transformă!!
Reprezintă doar un inel insignifiant ca oricare altul, dintr-un metal, ce-i drept, câteodată suficient de preţios, dar un simbol și-atât!

Mereu am spus că un certificat de căsătorie nu reprezintă un plus de sentiment, mai profund sau dimpotrivă, decât simţeai înaintea semnării actului la primăria de sector de cere aparții! Și astfel, nu ar trebui să schimbe atitudinea, nici să distorsioneze atribuţii, responsabilităţi,ori drepturi în relaţia de cuplu!

În schimb, ia uite! o prejudecată acuşi descoperită la mine: ai voie să faci copii odată verighetați ajunşi..și doar atunci!
Păi altfel!!?! Mmm..?? Pui piciorul în prag, insistând să rămâi însărcinată înainte de obţinerea statutului matrimonial, cu un singur scop: somezi inel geamăn pe mâinile amândurora, jurământ categoric de etern în doi, forţat înainte de vreme! E un punct de vedere, fireşte, doar atât! Sau o prejudecată, de preferi!

– Cum vezi maniera în care putem evita rutina sau iminentele frustrări din cuplu? Și mai apoi, odată instalate, ce direcţie ar trebui să ia comunicarea pentru a le putea remedia?

– Ahh!! Grea întrebare! Rutina probabil că apare oricum ai suci-o. Nu cred că există reţeta pentru a o alunga din viaţă de cuplu căsătorit;ba chiar și solitar dacă ai fi, cred că te rutinezi și-așa, te plictisești chiar și de tine, același tot mereu, zic, nu?

Cred totuşi că-i esențial ca fiecare dintre cei doi să aibă o ocupaţie, o pasiune, un hobby..chestii ce te-ajută să petreci timp important cu tine însuţi, dedicat doar ție însuţi.
Lucruri pe care apoi le povesteşti la o tacla de-o seară, cu un entuziasm vădit.

Frustrări însă dacă apar în cuplu..hmm!..nasol!atunci chiar da, cu siguranță, da, vi s-au ivit probleme.

Căsnicia nu ar trebui să nască reprimări, căsnicia nu-i închisoare, căsnicia este opțiune de viaţă proprie; care te fericeste, te împlineşte,și nu te seacă..nu te obligă, nu îţi pune zgardă, nici căt- uşe.

Mă rog, poţi să cumperi acolo câteva pentru un erotic de o noapte,cincisprezece, fie vorba-ntre noi, ajută să le ai acolo, în eventualitatea că….pampam și multe puncte de suspensie!!!:))

Ce limite ar trebui să ne impunem în acceptarea iubirii, ca determinantă în viaţa noastră? Când ar trebui să învăţăm să spunem „nu”?

Spunem ‘nu’ de câte ori nu ne convine să spunem ‘da’. În iubire nu minţi, nu accepţi, nu compromiţi.

În iubire iubeşti, iar dacă iubeşti spui ‘da’ atunci când ţi-e drag să spui ‘da’, chiar şi numa’ de dragul lui câteodată; spui ‘da’, când te-ntreabă dacă ai chef să mănânci seminţe şi să priveşti Steaua-Dinamo cu el împreună, în vreo seară de meci important între echipe.

Dar spui ‘nu’ când simţi că ai compromite un principiu important de cuplu în care tu crezi cu tărie că vă e funcţional.

Atunci nu mai spui un ‘da’ de dragul lui, pentru că un compromis va duce la altul şi tot mereu la încă unul în plus.
Un meci important, se-ntâmpla rar!! Un compromis se-ntâmplă des, odată ce l-ai acceptat pe primul, garantez.
Ooops! Altă prejudecată?!!

Interviu realizat de Diana Șerpoianu

Pe Adina o gasesti si aici