sâmbătă

Clinica Stomatologică a Zânei Măseluţă

     Poluarea, stresul, chimicalele din alimente şi/sau lipsa timplui sunt factori care ne afectează zi de zi şi de cele mai multe ori ne afectează şi una din cele mai importante funcţii şi anume cea masticabilă. Ajungi în mod obligatoriu la medicul stomatolog care nu prea mai are ce-ţi repara la dantura ta grav afectată.
Eu îmi voi lua permisiunea să vă vorbesc despre "Clinica Stomatologică a Zânei Măseluţă", sau cum scrie în actele de constituire Clinica Stomatologică Danciu. Clinica Stomatologică Dr. Danciu este primul cabinet stomatologic din oraşul Sebeş, construită imediat după revoluţia din '89. Anii de experienta precum si investitiile permanente efectuate in echipamente de tehnica medicala de inalta calitate au condus la efectuarea unor lucrari stomatologice performante apreciate atat de pacienti din tara cat si in strainatate. Laboratorul dentar din cadrul clinicii este dotat cu aparatura medicala moderna iar tehnicienii care opereaza in cadrul unitatii sunt supusi permanent unui proces de perfectionare proprie cat si prin cursuri efectuate in cadrul unitatii noastre sau in strainatate. Printre specialistii nostri veti intalni medici stomatologi specialisti in ortodontie, chirurgie maxilo-faciala, endodontie si pedodontie, toti acesti oferind un act medical de cea mai înaltă calitate. Fără nicio îndoială Clinica Stomatologică a domnului doctor Danciu reprezintă la acest moment vârful calităţii în acest domeniu medical, pentru întreg judeţul Alba. Şi fiindcă tocmai am vorbit de judeţul Alba, permiteţi-mi să vă las toate datele de contact ale acestei clinici stomatologice:




Str. Aviator Olteanu, Sebes, jud. Alba
Telefon : 0258-731.211 
Tel mobil Dr. Danciu Nicolae 0744-618.072
Website: http://www.clinicadanciu.ro
E-mail: office@clinicadanciu.ro

     De acum încolo problemele dumneavoastră dentare au luat sfârşit, profesioniştii de la Clinica Stomatologică Danciu vă aşteaptă să vă redea zâmbetul de altă dată. Şi încă ceva, dacă vă este jenă sămergeţi neinvitaţi şi neanunţaţi acolo, puteţi spune că veniţi la recomandarea lui Robert Codescu din Ploieşti care va povestit despre această clinică stomatologică !!!

Niciun comentariu: