Dintotdeauna am fost o persoană ce a avut grijă de lucruri, indiferent dacă erau ale mele sau a altora. Când eram mic, jucăriile mele rămâneau intacte chiar dacă mă jucam cu ele. Bineînțeles numai dacă nu cumva aveam ghinionul să-mi cadă vreo jucărie pe mâinile fratelui meu. În această privință, nu m-am schimbat nici acum ca adult. Încă obișnuiesc să folosesc obiectele cu aceiași atenție și grijă pentru a le păstra cât mai multă vreme. Zilele trecute îi povesteam unui amic, cât de mult mi-am dorit să am un telefon Blackberry Q10. Anul trecut mi-am strâns bănuț cu bănuț și am reușit să mi-l cumpăr. Însă m-am plâns amicului meu, de faptul că nu știu cum aș putea să-mi protejez ecranul telefonului mai mult timp de urme și zgârieturi. Acesta mi-a recomandat site-ul: Smartprotection, spunându-mi că au cele mai bune folii protectoare pentru gadget-uri.
Apoi mi-a explicat aceste prime etapele pe care trebuie să le parcurg pentru a instala o astfel de folie protectoare pe ecranul telefonului:
1) Să cumpăr folia potrivită pentru mine. Fie că aleg o folie anti-reflexie, anti-scratch sau o folie clear, trebuie să fiu atentă să cumpăr o folie compatibilă cu modelul telefonului meu. Fiecare folie este diferită în funcție de modelul telefonului pentru care a fost concepută. De asemenea mi-a recomandat să cumpăr o folie de calitate pentru protecția ecranului mu. O folie mai de calitate se va aplica mai ușor, va avea o perioadă de funcționare mai mare și va proteja ecranul telefonului meu mai bine.
2) Să găsesc un loc liniștit, ferit de praf. Să nu aplic folia în mers, pe stradă, sau într-un loc deschis. Ci să am răbdare până ajung acasă unde sunt liniștită și nu mă grăbește nimeni. De asemenea, să pun pe o suprafață orizontală pe care să nu alunece telefonul atunci când aplic acea folie.
3) Este foarte important să mă asigur că am mâinile curate. Să mă spăl pe mâini pentru a fi sigură că nu am mâinile unsuroase sau transpirate.
4) Să închid telefonul. închizând telefonul mă ferește de nervi și frustrări că am deschis cine știe ce aplicație sau că am sunat pe cineva din greșeala în timp ce încercam să instalez folia pentru telefon.
5) Să curăț bine telefonul. Mi-a sugerat că pot folosi mai întâi o soluție specială de curățare (spre exemplu, o soluție de curățare pentru LCD). Unii producători includ în pachet și un film de înlăturare a prafului sau o lavetă umedă pentru curățarea ecranului. Le pot folosi pe acestea în locul soluției de curățare.
Prin urmare am accesat smartprotection.ro și am fost tare bucuroasă când am văzut că au Folie de protectie Clasic Smart Protection BlackBerry Q10 pe care am comandat-o imediat. Tocmai de aceea îmi permit să vă fac şi dumneavoastră acum această recomandare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu