joi

TEMPORIS

În primăvara anului 2007 pe piaţa presei româneşti apărea o nouă publicaţie: TEMPORIS. La momentul apariţiei mai existau câteva suplimente dedicate ceasurilor. Între timp, calitatea, valoarea şi pasiunea şi-au spus cuvântul deoarece între timp TEMPORIS a rămas SINGURA publicaţie din întreaga presă românească, dedicată ceasurilor.
În primii ani revista putea fi găsită numai la chioşcurile de ziare (cele INMEDIO), între timp publicaţia şi-a făcut website http://www.temporis.ro de unde pasionaţii de ceasuri pot găsi FOARTE MULTE informaţii şi ştiri din domeniul orologiei. Chiar dacă foarte mulţi au considerat TEMPORIS ca fiind de fapt un catalog de reclamă pentru companii orologere de faimă mondială, timpul a dovedit că lucrurile nu stau chiar aşa, revista fiind iniţiatoarea unui proiect îndrăzneţ: "Temporis Awards" o gală naţională dedicată industriei orologere, ajunsă anul acesta la cea de-a doua ediţie.
Mă văd nevoit să recunosc că am scris acest scurt articol, de abia acum mai mult de teamă. Teama mea vine din faptul că între apariţia numerelor 26 şi 27 s-au scurs 4 luni şi nu 3 cum ar fi fost normal. Aşa că am decis că este de datoria mea de cititor frenetic al revistei TEMPORIS şi de blogger cu prestanţă să susţin această prestigioasă publicaţie cu o postare şi cu un banner permanent. Dacă peste 4 ani pe piaţa presei româneşti va mai exista TEMPORIS revista dedicată pasionaţilor de ceasuri, cu siguranţă mă voi putea mândri de faptul, că total necondiţionat, am pus şi eu umărul la susţinerea SINGUREI publicaţii din România dedicată ceasurilor, industriei orologerice şi pasionaţilor de orologerie.
Cine ştie poate că vreodată, voi susţine revista TEMPORIS cu publicarea unor articole în paginile ei, sau poate prin mai multă promovare, sau ORICE altă modalitate de susţinere. Până una alta sunt foarte bucuros că pot achiziţiona de la standurile de ziare această revistă unică !!!

Niciun comentariu: